Vechiul Testament

Noul Testament

Marcu 12:14-27 Noua Traducere în limba Română (NTR)

14. Ei au venit și I-au zis: – Învățătorule, știm că ești corect, fără să-Ți pese de nimeni, căci nu cauți la fața omului, ci îi înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cuvine să plătim tribut Cezarului sau nu? Să plătim sau să nu plătim?

15. El însă, înțelegând ipocrizia lor, le-a zis: – De ce Mă puneți la încercare? Aduceți-Mi un denar, să-l văd!

16. Ei I-au adus. Isus i-a întrebat: – Chipul acesta și inscripția, ale cui sunt? – Ale Cezarului, I-au răspuns ei.

17. Isus le-a zis: – Dați deci Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!Ei au rămas uimiți de El.

18. Au venit la El saducheii, care zic că nu există înviere, și L-au întrebat:

19. – Învățătorule, Moise ne-a scris că dacă fratele cuiva moare fără să aibă copii și-i rămâne astfel doar soția, fratele acestuia trebuie să se căsătorească cu văduva și să-i ridice un urmaș fratelui său.

20. Erau șapte frați. Primul și-a luat o soție, dar a murit fără să lase vreun urmaș.

21. Al doilea s-a căsătorit cu văduva, dar și el a murit fără să lase vreun urmaș. Așa s-a întâmplat și cu al treilea.

22. Și nici unul din cei șapte n-a lăsat vreun urmaș. Femeia a murit ultima dintre toți.

23. La înviere, (când se vor scula,) soția căruia dintre ei va fi ea? Căci toți șapte au avut-o de soție!

24. Isus le-a răspuns: – Oare nu vă rătăciți voi tocmai pentru că nu cunoașteți nici Scripturile și nici puterea lui Dumnezeu?

25. Căci atunci când se vor scula din morți, nici nu se vor mai însura, nici nu se vor mai mărita, ci vor fi ca îngerii din ceruri.

26. Iar cu privire la faptul că cei morți sunt înviați, n-ați citit în cartea lui Moise, acolo unde scrie despre tufiș, cum i-a vorbit Dumnezeu și i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov.“?

27. El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii! Sunteți foarte rătăciți!

Citiți capitolul complet Marcu 12