Vechiul Testament

Noul Testament

Marcu 10:6-21 Noua Traducere în limba Română (NTR)

6. însă la începutul creației Dumnezeu „i-a făcut bărbat și femeie“.

7. „De aceea bărbatul își va lăsa tatăl și mama (și se va uni cu soția lui),

8. iar cei doi vor deveni un singur trup.“ Așa că nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup!

9. Deci, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!

10. În casă, ucenicii L-au întrebat cu privire la aceasta.

11. El le-a zis: „Oricine divorțează de soția lui și se căsătorește cu altcineva, comite adulter împotriva ei.

12. Și dacă o soție divorțează de bărbatul ei și se căsătorește cu altcineva, comite adulter.“

13. I-au adus niște copilași, ca să se atingă de ei, dar ucenicii i-au mustrat pe cei care i-au adus.

14. Isus însă, când a văzut acest lucru, s-a indignat și le-a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, pentru că Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei!

15. Adevărat vă spun că oricine nu primește Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș, cu nici un chip nu va intra în ea!“

16. Apoi i-a luat în brațe și i-a binecuvântat punându-Și mâinile peste ei.

17. Chiar când pornea la drum, a alergat la El un om care a îngenuncheat înaintea Lui și L-a întrebat: – Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viață veșnică?

18. Isus i-a răspuns: – De ce Mă numești „bun“? Nimeni nu este bun decât Unul: Dumnezeu.

19. Cunoști poruncile: „Să nu ucizi“, „Să nu comiți adulter“, „Să nu furi“, „Să nu depui mărturie falsă“, „Să nu înșeli“, „Cinstește-l pe tatăl tău și pe mama ta.“

20. El I-a spus: – Învățătorule, pe toate acestea le-am împlinit încă din tinerețea mea.

21. Privindu-l, Isus l-a iubit și i-a zis: – Îți lipsește un singur lucru: du-te, vinde tot ce ai și dă săracilor, și vei avea astfel o comoară în cer. Apoi vino, urmează-Mă!

Citiți capitolul complet Marcu 10