Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 22:27-41 Noua Traducere în limba Română (NTR)

27. Căci cine este mai mare, cel care stă la masă sau cel care slujește? Oare nu cel care stă la masă? Eu însă sunt între voi ca cel care slujește!

28. Voi sunteți cei care ați rămas cu Mine în încercările Mele.

29. Deaceea și Eu vă ofer o împărăție, așa cum și Tatăl Meu Mi-a oferit-o Mie,

30. ca să mâncați și să beți la masa Mea, în Împărăția Mea, și să stați pe tronuri judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel.

31. Simon, Simon, iată, Satan a cerut să vă cearnă așa cum se cerne grâul,

32. dar Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu ți se piardă credința. Iar când te vei întoarce, întărește-i pe frații tăi!

33. Petru I-a răspuns: – Doamne, sunt gata să merg cu Tine chiar și la închisoare și la moarte!

34. Isus i-a zis: – Îți spun, Petru, că nu va cânta cocoșul astăzi până când nu te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoști!

35. Apoi le-a zis: – Când v-am trimis fără pungă, fără traistă și fără sandale, ați dus voi lipsă de ceva? – De nimic! I-au răspuns ei.

36. El le-a mai zis: – Acum, dimpotrivă, cel ce are o pungă, s-o ia! La fel și traista! Iar cel ce nu are sabie, să-și vândă haina și să-și cumpere una!

37. Căci vă spun că ceea ce este scris trebuie să se împlinească în Mine, și anume: „El a fost numărat alături de cei nelegiuiți.“ Da, ceea ce este scris despre Mine este gata să se împlinească.

38. Ei au zis: – Doamne, iată aici două săbii! – De-ajuns! le-a zis El.

39. A ieșit afară și S-a dus, ca de obicei, spre Muntele Măslinilor. Ucenicii L-au urmat și ei.

40. Când a ajuns în locul acela, le-a zis: „Rugați-vă să nu cădeți în ispită!“

41. Apoi S-a retras de lângă ei, cam la o distanță de o aruncătură de piatră, s-a pus pe genunchi și s-a rugat

Citiți capitolul complet Luca 22