Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 21:7-12 Noua Traducere în limba Română (NTR)

7. Ei L-au întrebat: – Învățătorule, când se vor întâmpla aceste lucruri și care va fi semnul când urmează să se întâmple acestea?

8. El le-a răspuns: – Vedeți să nu fiți duși în rătăcire! Căci vor veni mulți în Numele Meu, zicând: „Eu sunt Acela!“ și „Vremea se apropie!“ Să nu vă duceți după ei!

9. Când veți auzi de războaie și răscoale, să nu vă îngroziți, căci întâi trebuie să se întâmple aceste lucruri. Dar sfârșitul nu va fi imediat.

10. Apoi El le-a zis: – Un neam se va ridica împotriva altui neam și o împărăție împotriva altei împărății.

11. Vor fi cutremure mari și foamete, și molime în diverse locuri; vor fi manifestări înspăimântătoare și semne mari din cer.

12. Dar, înainte de toate acestea, vor pune mâinile pe voi și vă vor persecuta. Vă vor da pe mâna sinagogilor, vă vor arunca în închisori și vă vor duce înaintea regilor și înaintea guvernatorilor din pricina Numelui Meu.

Citiți capitolul complet Luca 21