Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 16:12-25 Noua Traducere în limba Română (NTR)

12. Și dacă n-ați fost credincioși în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru?!

13. Nici un slujitor nu poate sluji la doi stăpâni: căci ori îl va urî pe unul și-l va iubi pe celălalt, ori îi va fi devotat unuia, și-l va disprețui pe celălalt. Nu puteți sluji și lui Dumnezeu, și Bogăției!“

14. Fariseii, care erau iubitori de bani, au auzit toate acestea și își băteau joc de El.

15. El însă le-a zis: „Voi încercați să vă îndreptățiți pe voi înșivă înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaște inimile! Căci ce este înălțat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.

16. Legea și Profeții au ținut până la Ioan: de atunci se vestește Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și fiecare dă buzna în ea!

17. Este mai ușor să treacă cerul și pământul decât să cadă o parte a vreunei litere a Legii!

18. Oricine divorțează de soția lui și se căsătorește cu o altă femeie comite adulter, iar cel care se căsătorește cu o femeie divorțată de soțul ei comite și el adulter.

19. Era un om bogat, care se îmbrăca în purpură și in subțire și care în fiecare zi se bucura de lux.

20. La poarta lui zăcea un om sărac, al cărui nume era Lazăr și care era plin de bube.

21. El dorea mult să se sature cu firimiturile care cădeau de la masa bogatului. Până și câinii veneau și-i lingeau bubele.

22. Săracul a murit și a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit apoi și bogatul și a fost înmormântat.

23. În Locuința Morților, unde se afla în chinuri, și-a ridicat ochii și l-a văzut de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul acestuia.

24. El a strigat: – Părinte Avraam, ai milă de mine și trimite-l pe Lazăr să-și umezească vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci sunt atât de chinuit în flacăra aceasta!

25. Însă Avraam i-a răspuns: – Copile, adu-ți aminte că în timpul vieții tale, tu ai primit lucrurile bune, iar Lazăr le-a primit pe cele rele, așa că acum, aici, el este mângâiat, iar tu suferi.

Citiți capitolul complet Luca 16