Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 14:23-35 Noua Traducere în limba Română (NTR)

23. Stăpânul i-a zis atunci sclavului: „Ieși pe drumuri și pe cărări și silește-i pe oameni să vină, ca să mi se umple casa!

24. Căci vă spun că nici unul din acei oameni care fuseseră invitați nu va gusta din cina mea!“

25. Împreună cu El mergeau mulțimi mari de oameni. El S-a întors și le-a zis:

26. „Dacă vine cineva la Mine și nu-și urăște tatăl, mama, soția, copiii, frații, surorile, ba chiar însăși viața sa, nu poate fi ucenicul Meu.

27. Oricine nu-și duce crucea lui însuși și nu vine după Mine nu poate fi ucenicul Meu.

28. Căci cine dintre voi, dacă vrea să construiască un turn, nu stă mai întâi să calculeze costul, ca să vadă dacă are cu ce să-l termine?

29. Pentru ca nu cumva, după ce-i pune temelia, să nu-l poată termina și toți cei care văd aceasta să înceapă să-și bată joc de el

30. și să zică: «Omul acesta a început să construiască și n-a putut să termine!»

31. Sau care rege, când pornește la război împotriva altui rege, nu stă mai întâi să se gândească bine dacă poate să i se opună cu zece mii deoameni celui ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii?!

32. Dacă nu poate, atunci, în timp ce acesta este încă departe, el îi va trimite un sol ca să ceară pace.

33. Tot așa, oricine dintre voi care nu renunță la toate bunurile lui, nu poate fi ucenicul Meu.

34. Sarea este bună. Dar dacă sarea își pierde gustul, prin ce va fi făcută din nou sărată?!

35. Nu mai este de folos nici pentru pământ și nici pentru grămada de gunoi, cioamenii o aruncă afară. Cel ce are urechi de auzit, să audă!“

Citiți capitolul complet Luca 14