Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 12:44-59 Noua Traducere în limba Română (NTR)

44. Adevărat vă spun că îl va pune responsabil peste toate bunurile sale!

45. Dar dacă sclavul acela își zice în inima lui: „Stăpânul meu întârzie să vină!“ și începe să bată pe slujitori și pe slujnice, să mănânce, să bea și să se îmbete,

46. stăpânul acelui sclav va veni într-o zi în care el nu se așteaptă și la o oră pe care nu o știe. El îl va tăia în două și-i va stabili partea la un loc cu necredincioșii.

47. Sclavul acela, care știe voia stăpânului său și nu se pregătește sau nu face potrivit cu voia acestuia, va fi bătut cu multe lovituri.

48. Iar cel ce nu știe, însă face lucruri vrednice de lovituri, va fi bătut cu mai puține lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult, iar cui i s-a încredințat mult, i se va cere și mai mult.

49. Eu am venit să arunc foc pe pământ și cât aș vrea ca focul să fi fost deja aprins!

50. Am un botez cu care trebuie să fiu botezat și cât de apăsat sunt până este îndeplinit!

51. Credeți că am venit să aduc pace pe pământ? Vă spun că nu, ci mai degrabă dezbinare.

52. Căci, de acum înainte, din cinci care vor fi într-o casă, trei vor fi dezbinați împotriva a doi și doi împotriva a trei.

53. Tatăl va fi dezbinat împotriva fiului și fiul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei și fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii ei și nora împotriva soacrei.

54. Apoi le-a mai zis mulțimilor: „Când vedeți un nor ridicându-se la apus, ziceți imediat: «Vine ploaia!» și așa se întâmplă.

55. Iar când vântul suflă din sud, ziceți: «Va fi arșiță!» și așa se întâmplă.

56. Ipocriților! Înfățișarea cerului și a pământului știți s-o deosebiți, dar perioada aceasta cum de n-o deosebiți?

57. Și de ce nu judecați voi înșivă ce este drept?

58. În timp ce te duci cu acuzatorul tău la magistrat, dă-ți silința, pe drum, să te împaci cu el, ca nu cumva să te târască înaintea judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna ofițerului, iar ofițerul să te arunce în închisoare!

59. Îți spun că nu vei ieși de acolo până când nu vei fi plătit și ultimul lepton!“

Citiți capitolul complet Luca 12