Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 12:12-22 Noua Traducere în limba Română (NTR)

12. pentru că Duhul Sfânt vă va învăța chiar în ceasul acela ce trebuie să spuneți.“

13. Cineva din mulțime I-a zis: – Învățătorule, spune-i fratelui meu să împartă moștenirea cu mine!

14. Dar Isus i-a răspuns: – Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărțitor între voi?!

15. Apoi le-a zis: „Fiți atenți și păziți-vă de orice fel de lăcomie, căci viața cuiva nu stă în belșugul avuțiilor lui!“

16. Și le-a spus o pildă: „Ogorul unui om bogat rodise din belșug.

17. El se gândea în sine însuși și zicea: «Ce să fac, pentru că nu mai am unde să-mi depozitez roadele?!»

18. Atunci a zis: «Iată ce voi face: îmi voi dărâma hambarele, voi construi altele mai mari și voi depozita acolo tot grâul și toate bunurile mele.

19. Apoi voi zice sufletului meu: ‘Suflete, ai multe bunuri, adunate pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și bucură-te!’»

20. Dar Dumnezeu i-a zis: «Nesăbuitule! Chiar în noaptea aceasta ți se cere sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?!»

21. Așa este cel care adună pentru sine, dar care nu este bogat față de Dumnezeu!“

22. Apoi le-a zis ucenicilor Săi: „De aceea vă spun: nu vă îngrijorați de viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca, nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca!

Citiți capitolul complet Luca 12