Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 11:19-30 Noua Traducere în limba Română (NTR)

19. Și dacă Eu scot demonii cu ajutorul lui Beelzebul , fiii voștri cu ajutorul cui îi scot? De aceea ei vor fi judecătorii voștri!

20. Dar dacă Eu scot demonii cu degetul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi!

21. Când cel puternic, pe deplin înarmat, își păzește propria curte, bunurile lui sunt în siguranță.

22. Dar când vine unul și mai puternic și-l biruiește, îi ia toate armele pe care s-a bazat și apoi împarte prăzile.

23. Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, iar cine nu adună cu Mine, risipește.

24. Când duhul necurat iese afară dintr-un om, el umblă prin locuri pustii, căutând odihnă, dar n-o găsește. Atunci își spune: «Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieșit!»

25. Și când vine, o găsește măturată și împodobită.

26. Atunci se duce și mai ia alte șapte duhuri, mai rele decât el, și intră și locuiesc acolo, iar starea din urmă a acelui om ajunge mai rea decât cea dintâi.“

27. În timp ce Isus spunea aceste lucruri, o femeie din mulțime și-a înălțat glasul și a zis: „Ferice de pântecele care Te-a născut și de sânii care Te-au alăptat!“

28. Dar El a zis: „Ferice mai degrabă de cei ce aud Cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc!“

29. În timp ce mulțimile creșteau la număr, El a început să spună: „Această generație este o generație rea. Ea caută un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul lui Iona.

30. Căci așa cum Iona a fost un semn pentru niniveni, tot așa va fi și Fiul Omului pentru generația aceasta.

Citiți capitolul complet Luca 11