Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 1:5-17 Noua Traducere în limba Română (NTR)

5. În zilele lui Irod, regele Iudeii, era un preot pe nume Zaharia, din ceata preoțească a lui Abia. Soția lui era dintre fiicele lui Aaron și se numea Elisabeta.

6. Amândoi erau drepți înaintea lui Dumnezeu, trăind fără vină, potrivit cu toate poruncile și rânduielile Domnului.

7. Dar nu aveau nici un copil, fiindcă Elisabeta era stearpă și amândoi erau acum înaintați în vârstă.

8. Într-o zi, în timp ce Zaharia era de slujbă, pentru că venise rândul cetei lui să slujească înaintea lui Dumnezeu,

9. a ieșit la sorți, după obiceiul preoției, să intre în Templul Domnului ca să tămâieze.

10. La ora tămâierii, toată mulțimea poporului se ruga afară.

11. Atunci i s-a arătat un înger al Domnului, stând în picioare la dreapta altarului tămâierii.

12. Când l-a văzut, Zaharia s-a tulburat și l-a cuprins frica.

13. Dar îngerul i-a zis: – Nu te teme, Zaharia, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Soția ta, Elisabeta, îți va naște un fiu și îi vei pune numele Ioan.

14. El va fi bucuria și veselia ta și mulți se vor bucura de nașterea lui,

15. căci el va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea niciodată vin, nici băutură tare și va fi umplut de Duhul Sfânt încă din pântecele mamei lui.

16. El îi va întoarce pe mulți israeliți la Domnul, Dumnezeul lor.

17. Va merge înaintea Lui, în duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile taților spre copii și pe cei neascultători la înțelepciunea celor drepți, ca să pregătească Domnului un popor care să fie gata pentru El.

Citiți capitolul complet Luca 1