Vechiul Testament

Noul Testament

Ioan 8:46-58 Noua Traducere în limba Română (NTR)

46. Care dintre voi Mă poate dovedi vinovat de păcat? Dacă spun adevărul, de ce nu Mă credeți?

47. Cel ce este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu. Voi de aceea nu ascultați, pentru că nu sunteți din Dumnezeu!

48. Iudeii I-au răspuns: – Nu zicem noi bine că ești samaritean și că ai demon?!

49. Isus le-a zis: – Eu nu am demon, ci Îl onorez pe Tatăl Meu, iar voi Mă dezonorați pe Mine.

50. Totuși Eu nu caut slavă pentru Mine; este Unul Care o caută și Care judecă.

51. Adevărat, adevărat vă spun că, dacă păzește cineva Cuvântul Meu în veac nu va vedea moartea.

52. Atunci iudeii I-au zis: – Acum știm că ai demon! Avraam a murit, profeții – de asemenea, și Tu zici: „Dacă păzește cineva Cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea“!

53. Doar nu ești Tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit?! Și profeții au murit! Cine Te crezi Tu că ești?!

54. Isus le-a răspuns: – Dacă Eu Mă slăvesc pe Mine Însumi, slava Mea nu înseamnă nimic. Tatăl Meu este Cel Care Mă slăvește, Cel despre Care voi spuneți: „Este Dumnezeul nostru!“,

55. deși nu-L cunoașteți. Eu însă Îl cunosc, iar dacă aș spune că nu-L cunosc, aș fi și Eu un mincinos ca voi. Dar Îl cunosc și păzesc Cuvântul Lui.

56. Avraam, tatăl vostru, s-a bucurat nespus de mult că are să vadă ziua Mea; a văzut-o și s-a bucurat.

57. Atunci iudeii I-au zis: – N-ai nici cincizeci de ani și l-ai văzut pe Avraam?!

58. Isus le-a răspuns: – Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte să se fi născut Avraam, Eu sunt!

Citiți capitolul complet Ioan 8