Vechiul Testament

Noul Testament

Ioan 6:43-56 Noua Traducere în limba Română (NTR)

43. Isus le-a răspuns: „Nu murmurați între voi!

44. Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl Care M-a trimis. Iar Eu îl voi învia în ziua de pe urmă.

45. Este scris în Profeți: «Toți vor fi învățați de Dumnezeu.» Oricine a auzit și a învățat de la Tatăl vine la Mine.

46. Nu că cineva L-a văzut pe Tatăl, în afară de Cel Care este de la Dumnezeu; El L-a văzut pe Tatăl.

47. Adevărat, adevărat vă spun că cel ce crede (în Mine) are viață veșnică.

48. Eu sunt pâinea vieții.

49. Strămoșii voștri au mâncat mană în pustie și totuși au murit.

50. Pâinea care coboară din cer este de așa fel, ca cineva să mănânce din ea și să nu moară.

51. Eu sunt pâinea vie care a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta va trăi în veac. Și pâinea pe care o voi da Eu pentru viața lumii este trupul Meu.“

52. Atunci iudeii au început să se certe unii cu alții și să zică: „Cum poate Acesta să ne dea să mâncăm trupul Lui?!“

53. Dar Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și nu beți sângele Lui, nu aveți viață în voi înșivă!

54. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, iar Eu îl voi învia în ziua de pe urmă.

55. Căci trupul Meu este o adevărată hrană, iar sângele Meu este o adevărată băutură.

56. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne în Mine, iar Eu rămân în el.

Citiți capitolul complet Ioan 6