Vechiul Testament

Noul Testament

Ioan 5:1-14 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. După aceea, a avut loc o sărbătoare a iudeilor și Isus S-a dus la Ierusalim.

2. În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este un bazin numit în evreiește„Betesda“, care are cinci porticuri.

3. În acestea zăceau o mulțime de bolnavi, orbi, ologi și paralizați, (care așteptau mișcarea apei.

4. Căci un înger al Domnului cobora din când în când în bazin și tulbura apa. Și primul care pășea în el, după tulburarea apei, era făcut sănătos, orice boală ar fi avut.)

5. Se afla acolo un om care era infirm de treizeci și opt de ani.

6. Isus l-a văzut zăcând și, știind că este infirm de multă vreme, l-a întrebat: – Vrei să te faci bine?

7. Bolnavul I-a răspuns: – Domnule, nu am pe nimeni care să mă arunce în bazin atunci când este tulburată apa și, până mă duc eu, coboară altul înaintea mea!

8. Isus i-a zis: – Ridică-te, ia-ți targa și umblă!

9. Dintr-odată omul s-a făcut bine, și-a luat targa și a început să umble. Ziua aceea era o zi de Sabat.

10. Prin urmare, iudeii îi ziceau celui ce fusese vindecat: – Este zi de Sabat! Nu ți se dă voie să-ți iei targa!

11. Însă el le-a răspuns: – Cel Ce m-a făcut bine mi-a zis: „Ia-ți targa și umblă!“

12. Ei l-au întrebat: – Cine este Omul Care ți-a zis: „Ia-ți targa și umblă!“?

13. Dar cel vindecat nu știa cine este, pentru că Isus dispăruse din mulțimea care era în locul acela.

14. După aceea, Isus l-a găsit în Templu și i-a zis: „Iată că te-ai făcut bine! Să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva și mai rău!“

Citiți capitolul complet Ioan 5