Vechiul Testament

Noul Testament

Ioan 13:33-38 Noua Traducere în limba Română (NTR)

33. Copilași, mai sunt puțin cu voi. Mă veți căuta și, așa cum le-am spus iudeilor că „Unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni“, tot așa vă spun și vouă acum.

34. Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții! Așa cum v-am iubit Eu, tot așa să vă iubiți și voi unii pe alții.

35. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.

36. Simon Petru L-a întrebat: – Doamne, unde Te duci? Isus i-a răspuns: – Acum tu nu poți să Mă urmezi acolo unde Mă duc Eu, dar mai târziu Mă vei urma.

37. Petru I-a zis: – Doamne, de ce nu pot să Te urmez acum? Îmi voi da viața pentru Tine!

38. Isus i-a răspuns: – Îți vei da viața pentru Mine? Adevărat, adevărat îți spun că nu va cânta cocoșul până când nu te vei lepăda de Mine de trei ori!

Citiți capitolul complet Ioan 13