Vechiul Testament

Noul Testament

Galateni 4:1-8 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Vreau să spun că, atât timp cât moștenitorul este copil, nu este diferit de un sclav, cu toate că el este proprietarul tuturor lucrurilor,

2. ci el se află sub îngrijirea tutorilor și a administratorilor până la timpul desemnat de tatăl său.

3. Astfel, și noi, când eram copii, eram sub sclavia principiilor lumii.

4. Dar, la împlinirea vremii, Dumnezeu Și-a trimis Fiul, născut din femeie, născut sub Lege,

5. ca să-i răscumpere pe cei ce sunt sub Lege, pentru ca noi să primim înfierea.

6. Iar pentru că voi sunteți fii, Dumnezeu a trimis Duhul Fiului Său în inimile noastre, Duh care strigă „Abba!“, adică „Tată!“

7. Astfel, tu nu mai ești sclav, ci fiu, iar dacă ești fiu, Dumnezeu te-a făcut și moștenitor.

8. Atunci când voi nu-L cunoșteați pe Dumnezeu erați sclavii celor ce nu sunt dumnezei.

Citiți capitolul complet Galateni 4