Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6

Vechiul Testament

Noul Testament

Galateni 1 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Pavel, apostol trimis nu de oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Cristos și Dumnezeu Tatăl, Care L-a înviat din morți,

2. și toți frații care sunt cu mine, către bisericile Galatiei:

3. har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos,

4. Care S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre, ca să ne salveze din acest veac rău, potrivit cu voia lui Dumnezeu, Tatăl nostru.

5. A Lui să fie slava, în vecii vecilor! Amin.

Nici o altă Evanghelie

6. Sunt surprins că vă întoarceți atât de repede de la Cel Care v-a chemat prin harul lui Cristos, la o altă Evanghelie.

7. Nu că ar exista o altă Evanghelie, dar sunt unii care vă tulbură și vor să schimbe Evanghelia lui Cristos.

8. Însă, chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti o altă Evanghelie decât cea pe care v-am vestit-o, să fie blestemat!

9. Așa cum v-am spus înainte, vă spun din nou: dacă cineva vă vestește o altă Evanghelie decât cea pe care ați primit-o, să fie blestemat!

10. Caut eu oare să câștig bunăvoința oamenilor, sau a lui Dumnezeu? Dacă aș mai încerca să plac oamenilor, atunci n-aș fi un rob al lui Cristos!

Pavel chemat de Dumnezeu

11. Vă fac cunoscut, fraților, că Evanghelia vestită de mine nu este de origine umană,

12. pentru că n-am primit-o, nici n-am învățat-o de la vreun om, ci mi-a fost descoperită de Isus Cristos.

13. Voi ați auzit despre felul meu de viață pe când eram în iudaism, ați auzit că am persecutat peste măsură biserica lui Dumnezeu, că am încercat s-o distrug

14. și că eram mai înaintat în iudaism decât mulți din neamul meu, din generația mea, fiind plin de râvnă pentru tradițiile strămoșilor mei.

15. Dar când Dumnezeu, Care m-a pus deoparte încă din pântecele mamei mele și m-a chemat prin harul Său,

16. a dorit să-L descopere pe Fiul Său în mine, ca să-L vestesc printre neamuri, nu am cerut imediat sfatul unui om,

17. nici nu m-am suit la Ierusalim, la cei care au fost apostoli înaintea mea, ci m-am dus în Arabia, iar după aceea m-am reîntors în Damasc.

18. Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim să-l vizitez pe Chifa și am rămas la el cincisprezece zile,

19. dar n-am văzut pe nici un alt apostol, în afară de Iacov, fratele Domnului.

20. În legătură cu lucrurile pe care vi le scriu, iată, vă asigur înaintea lui Dumnezeu că nu mint.

21. M-am dus apoi în regiunile Siriei și ale Ciliciei,

22. dar le eram încă necunoscut la față bisericilor din Iudeea, care sunt în Cristos.

23. Ei doar au auzit spunându-se: „Cel care înainte ne persecuta, vestește acum credința pe care încerca s-o distrugă.“

24. Și Îl slăveau pe Dumnezeu din pricina mea.