Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 9:24-31 Noua Traducere în limba Română (NTR)

24. însă Saul a aflat despre uneltirea lor. Zi și noapte ei supravegheau porțile, ca să-l omoare.

25. Dar într-o noapte, ucenicii l-au luat și l-au coborât prin zid, dându-l jos într-un coș.

26. Când a ajuns în Ierusalim, a încercat să li se alăture ucenicilor, dar toți se temeau de el, pentru că nu credeau că este un ucenic.

27. Atunci Barnabas l-a luat și l-a dus la apostoli; le-a istorisit cum, pe drum, Saul Îl văzuse pe Domnul, și El îi vorbise, și cum, în Damasc, vorbise cu îndrăzneală în Numele lui Isus.

28. De atunci venea și se ducea împreună cu ei în Ierusalim, vorbind cu îndrăzneală în Numele Domnului.

29. De asemenea, vorbea și purta dispute cu iudeii eleniști, dar ei încercau să-l omoare.

30. Când au aflat frații lucrul acesta, l-au dus la Cezareea și l-au trimis în Tars.

31. Pe atunci, biserica de prin toată Iudeea, Galileea și Samaria, se bucura de pace și era consolidată; umbla în frică de Domnul și, prin încurajarea Duhului Sfânt, se înmulțea.

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 9