Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 8:7-21 Noua Traducere în limba Română (NTR)

7. Căci din mulți demoniaci ieșeau duhuri rele, scoțând strigăte puternice, și mulți paralitici și șchiopi erau vindecați.

8. Astfel, a fost o mare bucurie în cetatea aceea.

9. În cetate era un om pe nume Simon, care practica vrăjitoria și uimea neamul Samariei, pretinzând că ar fi cineva important.

10. Și toți, de la cel mai mic până la cel mai mare, luau aminte la el și spuneau: „El este puterea lui Dumnezeu, cea numită «mare»!“

11. Îl ascultau cu luare-aminte pentru că de mult timp îi uimise cu vrăjitoriile lui.

12. Dar când au crezut pe Filip, care vestea Evanghelia despre Împărăția lui Dumnezeu și despre Numele lui Isus Cristos, au fost botezați atât bărbați, cât și femei.

13. Chiar și Simon însuși a crezut și, după ce a fost botezat, stătea tot timpul cu Filip și se mira văzând semnele și minunile mari care se făceau.

14. Apostolii care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria primise Cuvântul lui Dumnezeu, i-au trimis la ei pe Petru și pe Ioan.

15. Când au ajuns, s-au rugat pentru ei ca să primească Duhul Sfânt.

16. Căci Duhul Sfânt nu Se coborâse încă peste nici unul dintre ei, ci fuseseră doar botezați în Numele Domnului Isus.

17. Atunci și-au pus mâinile peste ei, iar aceia au primit Duhul Sfânt.

18. Când a văzut Simon că Duhul era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a oferit bani,

19. spunând: – Dați-mi și mie autoritatea aceasta, ca oricine peste care-mi pun eu mâinile să primească Duhul Sfânt!

20. Petru însă i-a zis: – Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea obține cu bani!

21. Tu n-ai nici parte, nici sorț în lucrarea aceasta, pentru că inima ta nu este cinstită înaintea lui Dumnezeu!

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 8