Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 8:19-32 Noua Traducere în limba Română (NTR)

19. spunând: – Dați-mi și mie autoritatea aceasta, ca oricine peste care-mi pun eu mâinile să primească Duhul Sfânt!

20. Petru însă i-a zis: – Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea obține cu bani!

21. Tu n-ai nici parte, nici sorț în lucrarea aceasta, pentru că inima ta nu este cinstită înaintea lui Dumnezeu!

22. Pocăiește-te deci de această răutate a ta și roagă-te Domnului ca, dacă este posibil, să-ți ierte această intenție a inimii tale,

23. căci văd că ești plin de otravă amară și în lanțul nedreptății!

24. Simon a răspuns: – Rugați-vă voi Domnului pentru mine, ca nimic din ceea ce ați spus să nu vină peste mine!

25. După ce au depus mărturie și au vorbit despre Cuvântul Domnului, Petru și Ioan s-au întors în Ierusalim, vestind Evanghelia în multe sate de-ale samaritenilor.

26. Un înger al Domnului i-a vorbit lui Filip astfel: „Scoală-te și du-te spre sud, pe drumul din pustie, care coboară din Ierusalim spre Gaza!“

27. Filip s-a sculat și s-a dus. Și iată că un eunuc etiopian, înalt oficial al lui Candake, regina etiopienilor, și responsabil peste toată vistieria ei, venise să se închine în Ierusalim,

28. iar acum se întorcea de acolo, stând în carul lui de călătorie și citindu-l pe profetul Isaia.

29. Duhul i-a zis lui Filip: „Du-te și însoțește carul acela!“

30. Filip a alergat către el și l-a auzit peeunuc citindu-l pe profetul Isaia. El l-a întrebat: – Înțelegi ce citești?

31. Acesta i-a răspuns: – Cum aș putea, dacă nu mă va îndruma cineva? Și l-a rugat pe Filip să se suie în car și să se așeze lângă el.

32. Pasajul din Scriptură pe care-l citea era acesta: „Ca o oaie care este dusă la tăiere și ca un miel care tace înaintea celui ce-l tunde, tot așa nici El nu Și-a deschis gura.

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 8