22. Acum însă vă sfătuiesc să prindeți curaj, pentru că nici unul dintre voi nu-și va pierde viața, ci se va pierde doar corabia.
23. Căci noaptea trecută a stat lângă mine un înger al Dumnezeului Căruia Îi aparțin și Căruia mă închin
24. și mi-a zis: «Nu te teme, Pavel! Tu trebuie să stai înaintea Cezarului și iată că Dumnezeu ți i-a dăruit pe toți cei ce navighează împreună cu tine!»
25. De aceea, prindeți curaj, oamenilor, pentru că eu am credință în Dumnezeu că va fi așa cum mi s-a spus!
26. Acum însă trebuie să naufragiem pe o insulă oarecare.“
27. Cam în a paisprezecea noapte de când eram purtați pe Marea Adriatică, pe la miezul nopții, marinarii au început să bănuiască că se apropie de uscat.
28. Au măsurat adâncimea apei și au găsit-o de douăzeci de stânjeni. Au înaintat încă puțin, au măsurat din nou adâncimea apei și au găsit-o de cincisprezece stânjeni.
29. De teamă că vom naufragia undeva în locurile stâncoase, au aruncat patru ancore de la pupă și așteptau cu nerăbdare să se facă ziuă.
30. Dar fiindcă marinarii încercau să fugă de pe corabie și lăsaseră jos în mare barca de salvare, sub pretextul că urmează să coboare niște ancore de la proră,
31. Pavel le-a zis centurionului și soldaților: „Dacă aceștia nu rămân în corabie, voi nu puteți fi salvați!“
32. Atunci soldații au tăiat frânghiile bărcii de salvare și au lăsat-o să se ducă.
33. Chiar înainte de a se face ziuă, Pavel i-a îndemnat pe toți să mănânce, spunând: „Astăzi sunt paisprezece zile de când stați în așteptare și, în tot acest timp ați rămas flămânzi și n-ați mâncat nimic.
34. De aceea vă îndemn să mâncați ceva, fiindcă lucrul acesta este pentru propria voastră salvare; căci nici un fir de păr din capul vostru nu se va pierde!“
35. Și spunând acestea, a luat pâine, I-a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o și a început să mănânce.