Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 27:1-12 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Când s-a hotărât să plecăm pe mare spre Italia, l-au predat atât pe Pavel, cât și pe alți prizonieri unui centurion pe nume Iulius, centurion al regimentului imperial.

2. Ne-am îmbarcat pe o corabie din Adramita, care urma să plece spre locurile de prin Asia. Cu noi era și Aristarh, un macedonean din Tesalonic.

3. În ziua următoare am debarcat în Sidon. Iulius s-a purtat omenos cu Pavel și i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi, ca să primească îngrijire.

4. Apoi am plecat de acolo și am navigat la adăpostul insulei Cipru, din cauză că vânturile erau potrivnice.

5. Am navigat pe marea deschisă – pe lângă Cilicia și Pamfilia – și am ajuns la Mira, în Licia.

6. Acolo, centurionul a găsit o corabie din Alexandria, care pleca în Italia, și ne-a îmbarcat pe ea.

7. Timp de mai multe zile am navigat încet și cu greutate. Am ajuns lângă Cnidus și, pentru că vântul nu ne-a lăsat să mergem acolo, am navigat la adăpostul Cretei, trecând pe lângă Salmon.

8. După ce am trecut de el cu greu, am ajuns la un loc numit „Limanuri bune“, care era aproape de cetatea Lasea.

9. Trecuse mult timp și călătoria se făcea de acum periculoasă, pentru că trecuse chiar și perioada postului. Prin urmare, Pavel i-a sfătuit

10. astfel: „Oamenilor, văd că această călătorie este pe cale să se facă cu mare pagubă și cu mare pierdere nu numai pentru încărcătură și corabie, ci și pentru viețile noastre!“

11. Dar centurionul era mai convins de spusele căpitanului și ale proprietarului corăbiei decât de spusele lui Pavel.

12. Întrucât portul era nepotrivit pentru a petrece iarna acolo, cei mai mulți au fost de părere să plece de acolo pe mare și să încerce să ajungă la Fenix, un port din Creta, îndreptat spre sud-vest și nord-vest, ca să ierneze acolo.

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 27