Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 23:21-28 Noua Traducere în limba Română (NTR)

21. Tu însă să nu te lași înduplecat. Căci mai mult de patruzeci dintre oamenii lor stau la pândă și s-au legat cu blestem nici să nu mănânce și nici să nu bea, până când nu-l vor omorî; iar acum sunt gata și așteaptă aprobare de la tine!

22. Tribunul l-a lăsat pe tânăr să plece, poruncindu-i: – Să nu spui nimănui că mi-ai descoperit aceste lucruri!

23. I-a chemat apoi la el pe doi dintre centurioni și le-a zis: „Pregătiți două sute de soldați, șaptezeci de călăreți și două sute de sulițași ca să meargă până în Cezareea la ceasul al treilea din noapte

24. și asigurați cai și pentru Pavel, ca să-l puneți călare și să-l duceți în siguranță la guvernatorul Felix!“

25. A scris o scrisoare care avea următorul cuprins:

26. „Claudius Lisias, către prea alesul guvernator Felix. Salutare!

27. Omul acesta a fost prins de către iudei și era să fie omorât de ei, dar, când am aflat că este cetățean roman, am venit cu soldații și l-am salvat.

28. Vrând să aflu și motivul pentru care îl acuzau, l-am dus în Sinedriul lor

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 23