Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 23:11-17 Noua Traducere în limba Română (NTR)

11. În noaptea următoare, Domnul a stat lângă Pavel și i-a zis: „Curaj! Căci așa cum ai depus mărturie despre Mine în Ierusalim, tot așa trebuie să depui mărturie și în Roma!“

12. Când s-a făcut zi, iudeii au pus la cale un complot și s-au legat cu blestem, zicând că nici nu vor mânca și nici nu vor bea până când nu-l vor omorî pe Pavel.

13. Cei ce au pus la cale acest complot erau mai mulți de patruzeci.

14. Ei s-au dus la conducătorii preoților și la bătrâni și le-au zis: „Ne-am legat cu blestem să nu gustăm nimic până când nu-l omorâm pe Pavel.

15. Acum deci, voi împreună cu Sinedriul, trimiteți-i vorbă tribunului să-l aducă la voi ca și cum urmează să cercetați mai amănunțit lucrurile privitoare la el. Și înainte să ajungă el, noi suntem gata să-l omorâm.“

16. Însă fiul surorii lui Pavel, auzind despre această cursă, s-a dus, a intrat în fort și i-a dat de știre lui Pavel.

17. Pavel l-a chemat pe unul dintre centurioni și i-a zis: „Condu-l pe tânărul acesta la tribun, pentru că are să-i spună ceva!“

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 23