Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 21:8-19 Noua Traducere în limba Română (NTR)

8. În ziua următoare am plecat și ne-am dus în Cezareea. Am intrat în casa lui Filip, evanghelistul, care era unul din cei șapte, și am rămas la el.

9. Acesta avea patru fete fecioare, care profețeau.

10. Fiindcă am rămas acolo mai multe zile, un profet, pe nume Agab, s-a coborât din Iudeea

11. și a venit la noi. El a luat brâul lui Pavel și și-a legat picioarele și mâinile, zicând: „Așa vorbește Duhul Sfânt: «În felul acesta îl vor lega iudeii în Ierusalim pe omul căruia îi aparține brâul acesta și-l vor trăda în mâinile neamurilor!»“

12. Când am auzit aceste lucruri, atât noi, cât și localnicii l-am rugat pe Pavel să nu se suie la Ierusalim.

13. Atunci Pavel a răspuns: „Ce faceți de plângeți așa și-mi rupeți inima?! Eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci chiar să și mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus!“

14. Pentru că nu putea fi înduplecat, am tăcut, spunând doar: „Facă-se voia Domnului!“

15. După zilele acelea, ne-am pregătit și ne-am suit la Ierusalim.

16. Au venit cu noi și câțiva ucenici din Cezareea și ne-au condus la Mnason, un vechi ucenic din Cipru, la care urma să găzduim.

17. Când am sosit în Ierusalim, frații ne-au primit cu bucurie.

18. A doua zi Pavel a mers împreună cu noi la Iacov, și toți bătrânii au venit și ei.

19. După ce i-a salutat, Pavel le-a istorisit, unul câte unul, lucrurile pe care le făcuse Dumnezeu printre neamuri prin slujba lui.

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 21