Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 20:15-21 Noua Traducere în limba Română (NTR)

15. De acolo am plecat mai departe pe mare, iar a doua zi am ajuns vizavi de Chios. O zi mai târziu am sosit în Samos, (apoi ne-am oprit în Troghilion,) iar în ziua următoare am ajuns în Milet.

16. Căci Pavel hotărâse să treacă pe lângă Efes, ca să nu mai piardă timpul în Asia, pentru că se grăbea să fie în Ierusalim de Ziua Cincizecimii, dacă-i va fi posibil.

17. Din Milet el a trimis la Efes și i-a chemat pe bătrânii bisericii.

18. Când aceștia au venit la el, le-a spus următoarele: „Știți că, încă din prima zi în care am pus piciorul în Asia, am fost cu voi tot timpul,

19. slujindu-I Domnului cu toată smerenia și cu lacrimi în mijlocul încercărilor care au venit asupra mea din cauza comploturilor iudeilor.

20. N-am ascuns nimic din ceea ce vă era de folos, predicându-vă și învățându-vă în public și prin case,

21. și mărturisind atât iudeilor, cât și grecilor despre pocăința față de Dumnezeu și credința în Domnul nostru Isus.

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 20