Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 2:9-21 Noua Traducere în limba Română (NTR)

9. Parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia, din Iudeea, din Capadocia, din Pont, din Asia,

10. din Frigia, din Pamfilia, din Egipt, de prin părțile Libiei dinspre Cirena, vizitatori din Roma,

11. iudei și prozeliți, cretani și arabi, pe toți îi auzim vorbind în limbile noastre despre lucrările mărețe ale lui Dumnezeu!“

12. Toți erau uimiți și nedumeriți și se întrebau unul pe altul: „Ce vrea să însemne aceasta?“

13. Alții însă își băteau joc și ziceau: „Sunt plini de must!“

14. Dar Petru s-a sculat în picioare împreună cu cei unsprezece, și-a ridicat glasul și le-a vorbit astfel: – Bărbați iudei și voi, toți locuitorii Ierusalimului, să vă fie cunoscut lucrul acesta și să ascultați cuvintele mele!

15. Oamenii aceștia nu sunt beți, așa cum presupuneți voi, pentru că nu este decât ceasul al treilea din zi,

16. ci aceasta este ceea ce a fost spus prin profetul Ioel:

17. „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură. Fiii și fiicele voastre vor profeți, tinerii voștri vor vedea viziuni, iar bătrânii voștri vor visa visuri!

18. Chiar și peste slujitorii Mei și slujitoarele Mele voi turna din Duhul Meu în acele zile și vor profeți.

19. Voi face minuni sus în cer și semne jos pe pământ, sânge, foc și coloane de fum.

20. Soarele se va preface în întuneric, iar luna în sânge, înainte să vină ziua cea mare și glorioasă a Domnului.

21. Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!“

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 2