Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 19:33-41 Noua Traducere în limba Română (NTR)

33. Unii din mulțime l-au înștiințat pe Alexandru, pe care iudeii îl împingeau în față, spunându-i despre ce este vorba. Alexandru a făcut semn cu mâna, vrând să se apere înaintea norodului,

34. dar ei, recunoscându-l că este iudeu, au strigat cu toții într-un glas, timp de aproape două ore: „Mare este Artemis a efesenilor!“

35. Funcționarulcetății a reușit să liniștească mulțimea, zicând: „Bărbați ai Efesului, cine este omul acela care să nu știe că cetatea Efes este păzitoarea templului măreței Artemis și a imaginii ei căzute din cer?!

36. Întrucât aceste lucruri sunt de necontestat, ar trebui să vă liniștiți și să nu faceți nimic nesăbuit.

37. Căci i-ați adus aici pe bărbații aceștia care nu sunt nici jefuitori ai templului și nici blasfemiatori ai zeiței noastre!

38. Deci, dacă într-adevăr Demetrius și lucrătorii lui au o acuzație împotriva cuiva, tribunalele sunt deschise și există proconsuli; să se acuze acolo unii pe alții!

39. Însă dacă vreți ceva în plus, se va clarifica într-o adunare legală.

40. Căci, din cauza celor întâmplate astăzi, suntem în pericol să fim acuzați de răscoală, deoarece nu există nici o cauză pentru această zarvă, și noi nu putem motiva agitația aceasta!“

41. Și spunând aceste lucruri, a dat drumul adunării.

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 19