Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 19:12-20 Noua Traducere în limba Română (NTR)

12. așa încât la cei bolnavi erau aduse până și batistele sau șorțurile care îi atinseseră acestuia trupul, și bolile îi părăseau, iar duhurile rele ieșeau din ei.

13. Niște exorciști iudei, care umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: „În Numele lui Isus, pe Care-L predică Pavel, vă poruncesc să ieșiți!“

14. Cei ce făceau lucrul aceasta erau șapte fii ai lui Sceva, un preot conducător iudeu.

15. Dar duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc, și pe Pavel îl știu, dar voi cine sunteți?!“

16. Și omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe toți și i-a bătut în așa fel încât au fugit din casa aceea goi și răniți.

17. Lucrul acesta a fost cunoscut atât de către toți iudeii, cât și de către toți grecii care locuiau în Efes; și pe toți i-a cuprins frica, iar Numele Domnului era preamărit.

18. Mulți dintre cei ce crezuseră, veneau să mărturisească și să-și spună faptele.

19. Și mulți dintre cei ce făcuseră vrăjitorii, și-au adunat cărțile și le-au ars în fața tuturor. Au socotit prețul acestora și l-au găsit ca fiind de cincizeci de mii de arginți.

20. Astfel, prin tăria Domnului, Cuvântul se răspândea și se întărea.

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 19