Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 18:23-28 Noua Traducere în limba Română (NTR)

23. După ce a petrecut un timp acolo, a plecat străbătând din loc în loc ținutul Galatiei și al Frigiei și întărindu-i pe toți ucenicii.

24. Un iudeu pe nume Apolos, de neam din Alexandria, care era un vorbitor elocvent și un bun cunoscător al Scripturii, a venit în Efes.

25. El era instruit în ce privește Calea Domnului, vorbea cu un duh înfocat și dădea învățătură cu acuratețe despre lucrurile privitoare la Isus, deși cunoștea numai botezul lui Ioan.

26. A început să vorbească cu îndrăzneală în sinagogă, iar când Priscila și Aquila l-au auzit, l-au luat acasă și i-au explicat și mai amănunțit Calea lui Dumnezeu.

27. Pentru că el voia să treacă în Ahaia, frații l-au încurajat și au scris ucenicilor să-l primească bine. Când a ajuns, el le-a fost de mare ajutor celor ce, prin har, deveniseră credincioși.

28. Căci el îi înfrunta pe iudei în public, dovedind pe baza Scripturilor că Isus este Cristosul.

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 18