Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 17:27-34 Noua Traducere în limba Română (NTR)

27. pentru ca ei să-L caute pe Dumnezeu și, poate, să-L și găsească, în timp ce bâjbâie după El, măcar că nu este departe de nici unul dintre noi.

28. «Căci în El trăim, ne mișcăm și existăm»; sau, așa cum au spus și unii dintre poeții voștri: «Căci și noi suntem urmașii Lui.»

29. Deci, dacă suntem urmașii lui Dumnezeu, n-ar trebui să ne gândim că dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei, o imagine făcută prin îndemânarea și gândirea omului.

30. Dumnezeu a trecut cu vederea vremurile de ignoranță, și poruncește acum tuturor oamenilor, de pretutindeni, să se pocăiască,

31. pentru că a stabilit o zi în care urmează să judece lumea cu dreptate, prin Omul pe Care L-a desemnat pentru aceasta, dovedindu-le tuturor acest lucru prin faptul că L-a înviat dintre cei morți!“

32. Când au auzit ei despre învierea dintre cei morți, unii au început să râdă, dar alții au zis: „Te vom asculta și altă dată cu privire la aceasta!“

33. Astfel, Pavel a ieșit din mijlocul lor.

34. Unii dintre ei însă i s-au alăturat și au crezut. Între ei era și Dionisie areopagitul, o femeie pe nume Damaris și încă alții împreună cu ei.

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 17