Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28

Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 14 Noua Traducere în limba Română (NTR)

În Iconia

1. În Iconia, ei au intrat în sinagoga iudeilor și au vorbit în așa fel, încât o mare mulțime de iudei și de greci au crezut.

2. Însă iudeii care n-au crezut au stârnit și au înveninat sufletele neamurilor împotriva fraților.

3. Totuși Pavel și Barnabas au rămas mult timp acolo, vorbind cu îndrăzneală despre Domnul, Care adeverea Cuvântul harului Său, dând voie să se facă semne și minuni prin mâinile lor.

4. Mulțimea din cetate s-a împărțit: unii erau cu iudeii, iar alții erau cu apostolii.

5. Neamurile și iudeii, împreună cu conducătorii lor, s-au înțeles să le facă rău și să-i omoare cu pietre,

6. dar PavelșiBarnabas au înțeles lucrul acesta și au fugit în cetățile Licaoniei, Listra și Derbe, și în împrejurimi;

7. și au vestit Evanghelia și acolo.

În Listra și Derbe

8. În Listra stătea un om neputincios, care nu umblase niciodată, fiind schilod încă din pântecele mamei lui.

9. El îl asculta pe Pavel în timp ce vorbea. Pavel s-a uitat țintă la el și, văzând că are credință ca să fie vindecat,

10. i-a zis cu glas tare: „Ridică-te în picioare și stai drept!“ El a sărit în sus și a început să meargă.

11. Când au văzut mulțimile ce a făcut Pavel, au strigat în limba licaoniană: „Zeii au coborât la noi în chip de oameni!“

12. Pe Barnabas îl numeau Zeus , iar pe Pavel – Hermes , pentru că el era cel ce mânuia cuvântul.

13. Preotul lui Zeus , al cărui templu era în fața cetății, a adus boi și ghirlande de flori la porți și, împreună cu mulțimile, voia să le aducă jertfă.

14. Când au auzit aceasta, apostolii Barnabas și Pavel și-au sfâșiat hainele și s-au repezit afară, în mijlocul mulțimii, strigând:

15. „Oamenilor, de ce faceți aceste lucruri? Și noi suntem oameni de aceeași natură ca și voi! Noi vă vestim Evanghelia ca să vă întoarceți de la aceste lucruri nefolositoare la Dumnezeul cel Viu, Care a făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele!

16. În generațiile trecute, El le-a lăsat pe toate neamurile să umble pe propriile lor căi,

17. măcar că nu S-a lăsat fără mărturie în a face bine, dându-vă ploi din cer și anotimpuri roditoare, săturându-vă de hrană și umplându-vă inimile de bucurie!“

18. Chiar și cu aceste cuvinte, cu greu au reușit să împiedice mulțimile să le aducă jertfă.

19. Niște iudei din Antiohia și din Iconia au venit și au câștigat mulțimile de partea lor. Ei au aruncat cu pietre în Pavel și apoi l-au târât afară din cetate, crezând că a murit.

20. Când l-au înconjurat însă ucenicii, Pavel s-a ridicat și a intrat în cetate. A doua zi a plecat la Derbe împreună cu Barnabas.

Întoarcerea în Antiohia Siriei

21. După ce au vestit Evanghelia și în cetatea aceea și au făcut mulți ucenici, s-au întors în Listra, în Iconia și în Antiohia,

22. întărind sufletele ucenicilor, îndemnându-i să rămână în credință și spunându-le: „Trebuie să trecem prin multe necazuri ca să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu.“

23. Au desemnat bătrâni în fiecare biserică și, cu rugăciune și post, i-au încredințat Domnului în Care crezuseră.

24. Au trecut prin Pisidia și au venit în Pamfilia.

25. Apoi au predicat Cuvântul în Perga, s-au coborât în Atalia,

26. iar de acolo au plecat pe mare spre Antiohia, locul de unde fuseseră încredințați harului lui Dumnezeu în vederea lucrării pe care o îndepliniseră.

27. Când au ajuns, au adunat biserica și le-au povestit tot ce făcuse Domnul cu ei și cum deschisese El neamurilor ușa credinței.

28. Și au rămas mult timp acolo, cu ucenicii.