Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 11:23-30 Noua Traducere în limba Română (NTR)

23. Când a ajuns și a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat și i-a îndemnat pe toți să-I rămână credincioși Domnului în toată năzuința inimii lor.

24. Căci Barnabas era un om bun și plin de Duhul Sfânt și de credință; și o mare mulțime de oameni a fost adăugată la Domnul.

25. S-a dus apoi la Tars, ca să-l caute pe Saul

26. și, când l-a găsit, l-a dus în Antiohia. Astfel, timp de un an întreg, ei s-au adunat cu biserica și au dat învățătură la o mare mulțime de oameni. În Antiohia ucenicii au fost numiți pentru prima oară „creștini“.

27. În acele zile, au venit de la Ierusalim în Antiohia niște profeți.

28. Unul dintre ei, pe nume Agab, s-a ridicat și a arătat, prin Duhul Sfânt, că urmează să vină o mare foamete în toată lumea. Și așa s-a și întâmplat în timpul împăratului Claudiu.

29. Atunci ucenicii au hotărât să le trimită ajutor fraților care locuiau în Iudeea, fiecare după cât avea posibilitate;

30. și așa au și făcut, trimițând acest ajutor bătrânilor, prin Barnabas și Saul.

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 11