Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 11:19-25 Noua Traducere în limba Română (NTR)

19. Cei ce fuseseră împrăștiați de persecuția care avusese loc în urma uciderii lui Ștefan au ajuns până în Fenicia, în Cipru și în Antiohia. Ei nu vorbeau despre Cuvânt nimănui în afară de iudei.

20. Câțiva dintre ei însă, niște bărbați din Cipru și din Cirena, care veniseră în Antiohia, le-au vorbit și eleniștilor, vestindu-le Evanghelia despre Domnul Isus.

21. Mâna Domnului era cu ei, și astfel un mare număr de oameni au crezut și s-au întors la Domnul.

22. Vestea despre ei a ajuns și la urechile bisericii care era în Ierusalim, astfel că l-au trimis pe Barnabas să meargă până în Antiohia.

23. Când a ajuns și a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat și i-a îndemnat pe toți să-I rămână credincioși Domnului în toată năzuința inimii lor.

24. Căci Barnabas era un om bun și plin de Duhul Sfânt și de credință; și o mare mulțime de oameni a fost adăugată la Domnul.

25. S-a dus apoi la Tars, ca să-l caute pe Saul

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 11