Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 10:3-18 Noua Traducere în limba Română (NTR)

3. Într-o zi, cam pe la ceasul al nouălea, a văzut clar, într-o viziune, pe un înger al lui Dumnezeu intrând la el și spunându-i: – Corneliu!

4. Corneliu s-a uitat țintă la el și s-a înspăimântat. El a zis: – Ce este, domnule? Îngerul i-a spus: – Rugăciunile și milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, ca o jertfă de aducere-aminte.

5. Acum, trimite niște bărbați la Iafo și cheamă-l pe Simon, cel care mai este numit și Petru.

6. El găzduiește la Simon, un tăbăcar, a cărui casă este lângă mare.

7. Cum a plecat îngerul care-i vorbise, Corneliu a chemat doi din slujitorii săi din casă și un soldat evlavios, care-i era devotat tot timpul,

8. și, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iafo.

9. În ziua următoare, în timp ce ei erau pe drum și se apropiau de cetate, Petru s-a suit pe acoperiș să se roage pe la ceasul al șaselea.

10. I s-a făcut foame și a vrut să mănânce. În timp ce-i pregăteau masa, a căzut într-o răpire sufletească.

11. A văzut cerul deschis și ceva ca o pânză mare fiind coborâtă pe pământ de cele patru colțuri.

12. În ea se aflau tot felul de patrupede, animale mici ale pământului și păsări ale cerului.

13. Un glas i-a vorbit astfel: – Petru, ridică-te, înjunghie și mănâncă!

14. Însă Petru a zis: – În nici un caz, Doamne! Căci niciodată n-am mâncat ceva pângărit sau necurat!

15. Glasul i-a vorbit din nou, a doua oară: – Ceea ce a curățit Dumnezeu, să nu numești pângărit!

16. Lucrul acesta s-a întâmplat de trei ori; apoi, imediat pânza a fost luată la cer.

17. În timp ce Petru era preocupat de înțelesul acestei viziuni, iată că bărbații trimiși de Corneliu aflaseră unde este casa lui Simon și stăteau la poartă,

18. întrebând cu glas tare dacă Simon, care mai este numit și Petru, găzduiește acolo.

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 10