Vechiul Testament

Noul Testament

Evrei 9:15-25 Noua Traducere în limba Română (NTR)

15. De aceea, El este mijlocitorul unui nou legământ, pentru ca aceia care sunt chemați să poată primi moștenirea veșnică promisă, întrucât a avut loc o moarte care-i răscumpără din neascultările comise sub primul legământ.

16. Unde este un legământ, trebuie să se dovedească faptul că cel care l-a făcut a murit.

17. Căci un legământ intră în vigoare numai când cineva moare, pentru că un legământ nu este în vigoare atâta timp cât cel care l-a făcut este încă viu.

18. De aceea, nici chiar primul legământ n-a intrat în vigoare fără sânge,

19. pentru că, atunci când fiecare poruncă le-a fost spusă de Moise tuturor celor din popor, el a luat sânge de viței și de capre, cu apă, lână cărămizie și isop, și a stropit sulul însuși și tot poporul,

20. spunând: „Acesta este sângele legământului pe care vi l-a poruncit Dumnezeu.“

21. În același fel a stropit cortul și obiectele folosite la închinare.

22. Potrivit Legii, aproape totul este curățit cu sânge, iar fără vărsare de sânge nu este iertare.

23. Așadar, a fost necesar să fie curățite cu aceste jertfe copiile lucrurilor cerești, dar lucrurile cerești înseși aveau nevoie de jertfe mai bune decât acestea.

24. Nu este ca și cum Cristos ar fi intrat într-un loc sfânt făcut de om, o imagine a celui adevărat, ci El a intrat chiar în ceruri, ca să Se înfățișeze acum pentru noi în prezența lui Dumnezeu.

25. Nu că El trebuia să Se jertfească din nou și din nou, așa cum marele preot intră în Locul Preasfânt în fiecare an cu sânge care nu este al lui,

Citiți capitolul complet Evrei 9