Vechiul Testament

Noul Testament

Evrei 6:12-20 Noua Traducere în limba Română (NTR)

12. Să nu fiți leneși, ci fiți imitatori ai celor ce, prin credință și răbdare, moștenesc promisiunile!

13. Când Dumnezeu i-a făcut o promisiune lui Avraam, pentru că nu avea pe nimeni mai mare pe care să jure, a jurat pe Sine Însuși,

14. spunând: „Te voi binecuvânta cu adevărat și-ți voi înmulți foarte mult urmașii.“

15. Și astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, a obținut promisiunea.

16. Oamenii jură pe cineva mai mare decât ei, iar un jurământ, care face cunoscut faptul că un lucru este adevărat și sigur, pune capăt oricăror dispute dintre ei.

17. În același fel, când Dumnezeu a vrut să le arate mai clar moștenitorilor promisiunii caracterul neschimbător al planului Său, El a garantat acest lucru printr-un jurământ,

18. pentru ca, prin două lucruri neschimbătoare, în care este imposibil ca Dumnezeu să fie găsit mincinos, noi să avem siguranță și astfel să fim puternic încurajați să punem mâna pe nădejdea care ne stă înainte.

19. Avem această nădejde ca pe o ancoră pentru suflet, fermă și sigură, și care pătrunde în partea dinăuntru, dincolo de draperie

20. unde, pentru a ne arăta calea, Isus, Care a intrat înaintea noastră, a intrat pentru noi. El a devenit Mare Preot pentru totdeauna, potrivit rânduielii lui Melhisedek.

Citiți capitolul complet Evrei 6