Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13

Vechiul Testament

Noul Testament

Evrei 5 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Orice mare preot este ales dintre oameni și desemnat să-I slujească lui Dumnezeu pentru ei, ca să aducă atât daruri, cât și jertfe pentru păcate.

2. El poate fi blând cu cei neștiutori și rătăciți, pentru că el însuși este cuprins de slăbiciune.

3. Și din pricina acestei slăbiciuni el trebuie să aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât și pentru ale poporului.

4. Nu el își ia această onoare, ci este chemat de Dumnezeu, așa cum a fost și Aaron.

5. Tot astfel, nici Cristos nu S-a slăvit pe Sine, devenind Mare Preot, ci Dumnezeu I-a spus: „Tu ești Fiul Meu! Astăzi Te-am născut!“,

6. așa cum spune și în altă parte: „Tu ești preot în veci potrivit rânduielii lui Melhisedek.“

7. El, în timpul vieții Lui pe pământ, s-a rugat și a făcut cereri, cu strigăte puternice și cu lacrimi, către Cel Care a putut să-L scape de la moarte, și a fost auzit datorită reverenței Sale.

8. Chiar dacă era Fiu, a învățat să asculte prin ceea ce a suferit

9. și, fiind făcut desăvârșit, a devenit sursa unei mântuiri veșnice pentru toți cei care ascultă de El,

10. fiind numit Mare Preot de către Dumnezeu, potrivit rânduielii lui Melhisedek.

Avertizare împotriva apostaziei

11. Cu privire la aceasta avem multe să vă spunem, dar este greu de explicat, pentru că ați ajuns greoi la pricepere.

12. De fapt, cu toate că acum trebuia să fiți învățători, voi aveți din nou nevoie de cineva care să vă învețe adevărurile elementare despre cuvintele lui Dumnezeu; aveți nevoie de lapte, nu de hrană tare.

13. Oricine se hrănește cu lapte nu este obișnuit cu învățătura despre dreptate, pentru că este copil.

14. Însă hrana tare este pentru cei maturi, care, prin practică, și-au antrenat capacitatea de înțelegere pentru a distinge binele de rău.