Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13

Vechiul Testament

Noul Testament

Evrei 4 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Odihna promisă de Dumnezeu

1. De aceea, întrucât promisiunea intrării în odihna Lui rămâne încă deschisă, să avem grijă ca nici unul dintre voi să nu se pomenească venit prea târziu.

2. Și nouă ne-a fost vestită Evanghelia ca și lor, dar lor, cuvântul pe care l-au auzit nu le-a fost de nici un folos, pentru că cei care l-au auzit nu l-au unit cu credința,

3. însă cei care am crezut intrăm în acea odihnă, așa cum a spus: „De aceea am jurat în mânia Mea: «Nu vor intra în odihna Mea!»“ Și totuși lucrările Sale au fost terminate încă de la crearea lumii –

4. pentru că a spus undeva, despre ziua a șaptea, astfel: „Dumnezeu s-a odihnit în ziua a șaptea de toate lucrările Lui“

5. și, din nou, în același loc: „Nu vor intra în odihna Mea!“

6. Deci, fiindcă rămâne ca unii să intre în ea, și întrucât cei dintâi, cărora li s-a vestit Evanghelia, n-au intrat din cauza neascultării,

7. El stabilește din nou o zi: „astăzi“, spunând, prin David, după atât de mult timp, așa cum a fost spus mai înainte: „Astăzi dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!“

8. Dacă Iosua le-ar fi dat odihnă, atunci Dumnezeu nu le -ar fi vorbit mai târziu despre o altă zi.

9. Rămâne încă pentru poporul lui Dumnezeu o odihnă de Sabat,

10. pentru că oricine intră în odihna Lui se va odihni de lucrările lui, ca și Dumnezeu de ale Sale.

11. Să ne grăbim deci să intrăm în acea odihnă, pentru ca nimeni să nu cadă printr-o neascultare ca a lor!

12. Într-adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu este viu și activ, mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, străpungând până desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, și poate judeca gândurile și intențiile inimii.

13. Nu este nimic care să poată fi ascuns de El, ci totul este gol și descoperit ochilor Lui, ai Celui înaintea Căruia trebuie să dăm socoteală.

Isus, Marele nostru Preot

14. Așadar, fiindcă avem un Mare Preot Care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ne ținem tare de mărturisirea noastră.

15. Căci n-avem un Mare Preot Care să nu poată avea milă de slăbiciunile noastre, ci Unul Care a fost ispitit în toate felurile, ca și noi, dar fără să păcătuiască.

16. Așadar, să ne apropiem cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim îndurare și să găsim har care să ne ajute la timpul potrivit.