Vechiul Testament

Noul Testament

Evrei 12:19-29 Noua Traducere în limba Română (NTR)

19. nici la sunet de trâmbiță și la un glas ale cărui cuvinte i-au făcut pe cei ce l-au auzit să ceară să nu li se mai vorbească, –

20. pentru că n-au putut îndura porunca dată, și anume: „Chiar dacă un animal atinge muntele, trebuie să fie omorât cu pietre!“;

21. priveliștea aceea era atât de înspăimântătoare, încât Moise a spus: „Sunt înspăimântat și tremur!“–

22. ci ați venit la muntele Sion, la cetatea Dumnezeului celui Viu, Ierusalimul ceresc, la miile de îngeri adunați pentru sărbătoare,

23. la Biserica întâilor născuți scriși în ceruri, la Dumnezeu, Judecătorul tuturor, la duhurile desăvârșite ale celor drepți,

24. la Isus, Mijlocitorul Noului Legământ, și la sângele stropit, care vorbește mai bine decât sângele lui Abel.

25. Aveți grijă să nu-L respingeți pe Cel Ce vă vorbește! Căci dacă n-au scăpat aceia care n-au vrut să-l asculte pe cel ce le-a adus mesajul divin pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel Ce ni-l aduce din ceruri!

26. Atunci glasul Lui a clătinat pământul, dar acum a promis că: „Voi clătina încă o dată, nu numai pământul, ci și cerul.“

27. Cuvintele „încă o dată“ arată înlăturarea a ceea ce poate fi clătinat, adică a lucrurilor create, astfel încât să rămână ceea ce nu poate fi clătinat.

28. De aceea, întrucât primim o Împărăție care nu poate fi clătinată, să mulțumim și să ne închinăm lui Dumnezeu într-un mod care-I este plăcut, cu reverență și frică,

29. pentru că „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor“.

Citiți capitolul complet Evrei 12