Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13

Vechiul Testament

Noul Testament

Evrei 10 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Jertfa lui Cristos, o dată pentru totdeauna

1. Legea are doar o umbră a lucrurilor bune care urmează să vină, nu înfățișarea propriu-zisă a lucrurilor. De aceea, ea nu poate niciodată, prin aceleași jertfe, care sunt aduse an de an, să-i desăvârșească pe cei care se apropie.

2. Altfel, oare n-ar fi încetat ele să fie aduse, dacă cei care se închină ar fi fost curățiți o dată pentru totdeauna și n-ar mai fi avut conștiența păcatului?

3. Însă aceste jertfe amintesc anual de păcate,

4. pentru că este imposibil ca sângele boilor și al caprelor să îndepărteze păcatul.

5. De aceea când vine în lume, El spune: „Tu nu ai dorit nici jertfă, nici dar de mâncare, ci Mi-ai pregătit un trup.

6. Ție nu Ți-au plăcut nici arderile de tot, nici jertfele pentru păcat.

7. Atunci am zis: «Iată că vin – în sulul cărții este scris despre Mine – vin să fac voia Ta, Dumnezeule.»“

8. După ce a zis, mai sus: „Tu nu ai dorit, nici nu Ți-au plăcut jertfe, daruri de mâncare, arderi de tot și jertfe pentru păcat“ – care sunt aduse potrivit cu Legea –

9. a adăugat: „Iată că vin să fac voia Ta.“ A dat astfel la o parte prima ordine pentru a o instaura pe a doua.

10. Prin acea voie am fost noi sfințiți, și anume prin jertfa trupului lui Isus Cristos, o dată pentru totdeauna.

11. Fiecare preot stă în fiecare zi și își face slujba, aducând din nou și din nou aceleași jertfe, care nu pot niciodată să îndepărteze păcatele,

12. însă după ce Cristos a adus o singură jertfă pentru păcate, pentru totdeauna, S-a așezat la dreapta lui Dumnezeu

13. și de atunci așteaptă până când dușmanii Lui vor fi făcuți așternut al picioarelor Lui.

14. Căci, printr-o singură jertfă, El i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți.

15. Duhul Sfânt, de asemenea, depune mărturie înaintea noastră. După ce spune:

16. „Acesta este legământul pe care-l voi încheia cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor și le voi scrie în mintea lor.“,

17. adaugă: „Și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și fărădelegile lor.“

18. Acolo unde există iertare pentru acestea, nu mai este nevoie de nici o jertfă pentru păcat.

Îndemn la perseverență

19. Așadar, fraților, întrucât îndrăznim să intrăm în Locul Preasfânt prin sângele lui Cristos,

20. prin calea cea nouă și vie pe care El a deschis-o pentru noi prin draperie – care este trupul Său –

21. și întrucât avem un Mare Preot peste casa lui Dumnezeu,

22. să ne apropiem cu o inimă sinceră, în siguranța deplină a credinței, având inimile curățite de conștiința rea și trupurile spălate cu apă curată!

23. Să păstrăm cu fermitate nădejdea pe care o mărturisim, pentru că Cel Care a promis este credincios!

24. Să fim preocupați cum să ne îndemnăm unii pe alții la dragoste și la fapte bune!

25. Să nu renunțăm să ne adunăm laolaltă, așa cum obișnuiesc unii, ci să ne încurajăm unii pe alții, cu atât mai mult cu cât vedeți că Ziua se apropie!

26. Dacă noi păcătuim în mod intenționat, după ce ni s-a făcut cunoscut adevărul, nu mai este nici o jertfă pentru păcat,

27. ci numai o așteptare înfricoșată a judecății și a focului cumplit care-i va mistui pe cei care I se împotrivesc lui Dumnezeu.

28. Oricine n-a ascultat de Legea lui Moise a murit fără îndurare, pe baza mărturiei a doi sau trei martori.

29. Cu cât mai sever credeți că trebuie pedepsit un om care-L disprețuiește pe Fiul lui Dumnezeu, care consideră ca fiind fără valoare sângele legământului prin care a fost sfințit și care-L insultă pe Duhul harului?!

30. Îl cunoaștem pe Cel Care a spus: „A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti!“ Și, din nou: „Domnul Își va judeca poporul.“

31. Înfricoșător lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!

32. Amintiți-vă însă de acele zile de la început, când, după ce ați fost luminați, ați îndurat multă luptă, în suferințe,

33. fiind uneori expuși în mod public abuzului și persecuției, iar alteori fiind părtași cu cei ce au fost tratați astfel.

34. Ați împărtășit suferințele celor închiși și ați răbdat cu bucurie jefuirea bunurilor voastre, știind că voi aveți ceva mai bun și care rămâne.

35. De aceea, să nu vă părăsiți acea încredere, care aduce o mare răsplată!

36. Căci aveți nevoie de răbdare, pentru ca, după ce ați făcut voia lui Dumnezeu, să puteți primi ceea ce a fost promis.

37. „Totuși, încă puțin, foarte puțin, și Cel Ce vine va veni și nu va întârzia!

38. Însă cel drept al Meu va trăi prin credință. Sufletul Meu nu găsește plăcere în cel care dă înapoi.“

39. Însă noi nu suntem dintre cei ce dau înapoi și care astfel sunt pierduți, ci dintre cei ce au credință pentru a-și scăpa sufletul.