Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6

Vechiul Testament

Noul Testament

Efeseni 5 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Așadar, fiți imitatori ai lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți

2. și trăiți în dragoste, așa cum și Cristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi, ca un dar și ca o jertfă de o aromă plăcută lui Dumnezeu.

3. Însă desfrâul și necurăția de orice fel sau lăcomia nici n-ar trebui să fie pomenite între voi, așa cum se cuvine sfinților!

4. De asemenea, gesturile nerușinate, vorbirea nesăbuită sau glumele murdare nu sunt potrivite, ci mai degrabă mulțumirile.

5. Să știți sigur că nici un om desfrânat sau necurat sau lacom, care este un idolatru, n-are parte de moștenire în Împărăția lui Cristos și a lui Dumnezeu.

6. Nimeni să nu vă înșele cu vorbe goale, căci datorită acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste cei neascultători.

7. Așadar, nu vă asociați cu ei!

8. Odată erați întuneric, dar acum, în Domnul, sunteți lumină. Trăiți ca niște copii ai luminii.

9. Iar rodul luminii este găsit în tot ce este bun, drept și adevărat.

10. Căutați să descoperiți ceea ce-I este plăcut Domnului.

11. Nu luați parte la faptele nefolositoare ale întunericului, ci mai degrabă demascați-le,

12. căci este rușinos și numai să vorbim despre lucrurile pe care le fac ei în ascuns.

13. Tot ce este demascat de lumină devine vizibil,

14. pentru că lumina face ca totul să se vadă clar. De aceea se spune: „Trezește-te, tu, care dormi, învie din morți, iar Cristos te va lumina!“

15. Fiți atenți deci cum trăiți – nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți.

16. Folosiți orice ocazie pe care o aveți, pentru că zilele sunt rele.

17. Nu fiți neînțelepți, ci înțelegeți care este voia Domnului.

18. Nu vă îmbătați cu vin, căci aceasta duce la destrăbălare, ci fiți plini de Duh.

19. Vorbiți între voi cu psalmi, imnuri și cântece duhovnicești, cântând și lăudându-L pe Domnul în inima voastră.

20. Mulțumiți întotdeauna pentru toate lui Dumnezeu Tatăl, în Numele Domnului nostru Isus Cristos.

21. Supuneți-vă unii altora, în frică de Cristos.

Îndemnuri privind relațiile din casa creștinului

22. Soțiilor, supuneți-vă soților voștri ca Domnului,

23. pentru că soțul este capul soției, așa cum Cristos este capul Bisericii, trupul al cărui Mântuitor este El.

24. Și, așa cum Biserica I se supune lui Cristos, la fel și soțiile trebuie să li se supună soților lor în toate.

25. Soților, iubiți-vă soțiile așa cum Și-a iubit Cristos Biserica! El S-a dat pe Sine pentru ea,

26. ca s-o sfințească curățind-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt,

27. pentru a Și-o înfățișa în toată slava, fără pată, zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără cusur.

28. La fel trebuie să-și iubească și soții soțiile, și anume ca pe trupurile lor. Cel care-și iubește soția se iubește pe sine.

29. Fiindcă nimeni nu și-a urât vreodată trupul, ci îl hrănește și are grijă de el, așa cum face și Cristos pentru Biserică.

30. Căci noi suntem mădulare ale trupului Său, („carne din carnea Lui și os din oasele Lui“).

31. „De aceea bărbatul își va lăsa tatăl și mama și se va uni cu soția lui, iar cei doi vor deveni un singur trup.“

32. Taina acesta este mare – mă refer la Cristos și la Biserică.

33. Totuși, fiecare dintre voi trebuie să-și iubească soția ca pe sine însuși, iar soția să-și respecte soțul.