Vechiul Testament

Noul Testament

Efeseni 4:20-28 Noua Traducere în limba Română (NTR)

20. Dar voi nu așa L-ați cunoscut pe Cristos!

21. Cu siguranță, ați auzit despre El și, ca urmași ai Lui, ați fost învățați adevărul care este în Isus.

22. Ați fost învățați, în ce privește felul vostru de viață din trecut, să vă dezbrăcați de omul cel vechi, care se pervertește după poftele înșelătoare,

23. să vă înnoiți în atitudinea minții voastre

24. și să vă îmbrăcați cu omul cel nou, care este creat după chipul lui Dumnezeu, în dreptatea și sfințenia care vin din adevăr.

25. Așadar, lăsați-vă de minciună și „fiecare să spună semenului său adevărul“, pentru că suntem mădulare unii altora.

26. „Mâniați-vă și nu păcătuiți!“ Nu lăsați să apună soarele peste mânia voastră!

27. Nu dați ocazie diavolului!

28. Cel care a furat, să nu mai fure, ci mai degrabă să lucreze, ca să-și câștige existența în mod cinstit și să-l poată ajuta pe cel ce este în nevoie.

Citiți capitolul complet Efeseni 4