Vechiul Testament

Noul Testament

Efeseni 2:11-22 Noua Traducere în limba Română (NTR)

11. De aceea, amintiți-vă că erați neamuri prin naștere, numiți „necircumciși“ de către cei numiți „circumciși“, – circumcizie făcută în carne de mâini omenești –,

12. că, în acel timp, erați fără Cristos, separați de poporul Israel, străini de legămintele promisiunii, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume.

13. Dar acum, în Cristos Isus, voi, care odată erați departe, ați fost aduși aproape, prin sângele lui Cristos.

14. Căci El este pacea noastră, Cel Care din doi a făcut unul, dărâmând, prin trupul Său, zidul care-i despărțea, adică dușmănia.

15. El a înlăturat Legea cu poruncile și regulile ei, pentru a crea din cei doi, în El, un om nou, făcând astfel pace,

16. și i-a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit dușmănia.

17. El a venit și v-a vestit pacea, vouă, celor care erați departe, și a adus pace celor care erau aproape,

18. pentru ca, prin El, amândoi să avem acces, într-un singur Duh, la Tatăl.

19. Așadar, acum nu mai sunteți străini sau de alt neam, ci sunteți cetățeni împreună cu sfinții și membri ai casei lui Dumnezeu,

20. fiind zidiți pe temelia pusă de apostoli și de profeți, piatra din capul unghiului fiind Cristos Isus.

21. În El, întreaga clădire, bine închegată, crește până devine un templu sfânt în Domnul.

22. Și, prin El, și voi sunteți zidiți împreună pentru a deveni o locuință în care trăiește Dumnezeu prin Duhul Său.

Citiți capitolul complet Efeseni 2