Vechiul Testament

Noul Testament

Efeseni 1:1-9 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Pavel, apostol al lui Cristos Isus prin voia lui Dumnezeu, către sfinții care sunt (în Efes) și credincioșii în Cristos Isus:

2. har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!

3. Binecuvântat să fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Care ne-a binecuvântat cu orice fel de binecuvântare duhovnicească în locurile cerești, în Cristos!

4. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără pată înaintea Lui. În dragoste,

5. El ne-a predestinat pentru înfiere prin Isus Cristos, după buna plăcere a voii Sale,

6. spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a arătat cu bunătate în Preaiubitul Lui.

7. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăția harului Său,

8. pe care l-a revărsat peste noi cu toată înțelepciunea și priceperea.

9. El a binevoit să ne descopere taina voii Sale, potrivit cu ceea ce plănuise în El Însuși, după buna Lui plăcere,

Citiți capitolul complet Efeseni 1