Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22

Vechiul Testament

Noul Testament

Apocalipsa 9 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Al cincilea înger a sunat din trâmbiță. Și am văzut o stea care a căzut din cer pe pământ; i-a fost dată cheia pasajului spre Adânc.

2. A deschis pasajul spre Adânc, și din pasaj a ieșit fum, ca fumul dintr-un cuptor mare. Soarele și văzduhul s-au întunecat din cauza fumului din pasaj.

3. Din fum au ieșit pe pământ lăcuste, cărora le-a fost dată o putere ca puterea pe care o au scorpionii pământului.

4. Li s-a spus să nu facă rău nici ierbii de pe pământ, nici vreunei plante verzi și nici vreunui copac, ci doar oamenilor care nu au pe frunțile lor sigiliul lui Dumnezeu.

5. Nu li s-a dat voie să-i omoare, ci doar să-i chinuiască timp de cinci luni. Chinul pe care-lprovocau era precum chinul provocat de un scorpion când înțeapă un om.

6. În zilele acelea oamenii vor căuta moartea, dar nu o vor găsi. Vor dori să moară, dar moartea va fugi de ei.

7. Înfățișarea lăcustelor era asemenea unor cai pregătiți pentru război, iar pe capete aveau ceva ca niște coroane care păreau de aur. Fețele lor erau ca niște fețe de oameni;

8. aveau părul ca părul de femeie și dinții ca de leu,

9. aveau platoșe ca niște platoșe de fier, iar zgomotul făcut de aripile lor era ca zgomotul multor care trase de cai care aleargă în război.

10. Aveau cozi, ca scorpionii, și ace, și în cozile lor le stătea puterea de a face rău oamenilor timp de cinci luni.

11. Îl aveau ca împărat pe îngerul Adâncului. În ebraică, numele lui este „Abadon“, iar în greacă are numele de „Apolion“.

12. Primul „vai“ s-a dus. Iată că mai vin încă două „vaiuri“.

13. Al șaselea înger a sunat din trâmbiță. Și am auzit un glas venind dintre (cele patru) coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu,

14. spunându-i celui de-al șaselea înger care avea trâmbița: „Eliberează-i pe cei patru îngeri care sunt legați la Râul cel Mare, adică Eufrat!“

15. Cei patru îngeri, care erau pregătiți pentru ora, ziua, luna și anul acela, au fost eliberați ca să omoare a treia parte din oameni.

16. Numărul călăreților cavaleriei era de douăzeci de mii de ori zece mii; am auzit numărul lor.

17. Iată cum am văzut în viziune caii și pe cei care-i călăreau: aveau platoșe de un roșu aprins, albastru vinețiu și galben ca pucioasa. Capetele cailor erau ca și capetele de lei, iar din gurile lor ieșeau foc, fum și pucioasă.

18. A treia parte din oameni a fost omorâtă prin aceste trei urgii, și anume prin focul, fumul și pucioasa care ieșeau din gurile cailor.

19. Puterea cailor era în gurile și în cozile lor, căci cozile lor erau asemenea șerpilor, având capete cu care făceau rău.

20. Oamenii care au mai rămas, și anume cei care nu au fost omorâți de aceste urgii, nu s-au pocăit de lucrările mâinilor lor, acelea de a nu se mai închina demonilor și idolilor de aur, argint, bronz, piatră și lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.

21. Și nu s-au pocăit nici de crimele lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de desfrânarea lor și nici de furturile lor.