Vechiul Testament

Noul Testament

Apocalipsa 21:20-27 Noua Traducere în limba Română (NTR)

20. a cincea – de sardonix, a șasea – de sardiu, a șaptea – de crisolit, a opta – de beril, a noua – de topaz, a zecea – de crisopraz, a unsprezecea – de iacint, a douăsprezecea – de ametist.

21. Cele douăsprezece porți erau douăsprezece mărgăritare; fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar. Strada cetății era din aur curat, limpede ca sticla.

22. N-am văzut nici un templu în cetate, pentru că Domnul, Dumnezeul cel Atotputernic și Mielul sunt Templul ei.

23. Cetatea nu are nevoie nici de soare, nici de lună, ca să-i dea lumină, pentru că o luminează slava lui Dumnezeu, iar Mielul este sfeșnicul ei.

24. Neamurile vor umbla în lumina ei, iar regii pământului își vor aduce gloria în ea.

25. Porțile ei nu vor fi închise niciodată ziua și acolo nu va mai fi noapte.

26. Gloria și onoarea neamurilor vor fi aduse în ea.

27. Nimic necurat nu va intra în ea și nimeni care trăiește în spurcăciune și minciună, ci doar cei care sunt scriși în Cartea Vieții Mielului.

Citiți capitolul complet Apocalipsa 21