Vechiul Testament

Noul Testament

Apocalipsa 21:11-20 Noua Traducere în limba Română (NTR)

11. Ea avea slava lui Dumnezeu, iar strălucirea ei era ca a unei pietre deosebit de prețioasă, ca un jasp, strălucind ca și cristalul.

12. Avea un zid mare și înalt, avea douăsprezece porți, iar la porți – doisprezece îngeri. Pe ele erau scrise numele celor douăsprezece seminții ale fiilor lui Israel.

13. Trei porți erau spre răsărit, trei porți spre nord, trei porți spre sud și trei porți spre apus.

14. Zidul cetății avea douăsprezece temelii și pe ele erau numele celor doisprezece apostoli ai Mielului.

15. Cel care a vorbit cu mine avea o trestie de aur pentru măsurat, ca să măsoare cetatea, porțile și zidul ei.

16. Cetatea era așezată în formă de pătrat, lungimea ei fiind la fel ca și lățimea. A măsurat cetatea cu trestia și era de douăsprezece mii de stadii. Lungimea, lățimea și înălțimea erau la fel.

17. A măsurat și zidul și era de o sută patruzeci și patru de coți, după unitatea de măsură a omului, căci pe aceasta o folosea îngerul.

18. Zidul era construit din jasp, iar cetatea era din aur curat, asemenea sticlei curate.

19. Temeliile zidului cetății erau decorate cu tot felul de pietre prețioase. Prima temelie era de jasp, a doua – de safir, a treia – de calcedonie, a patra – de smarald,

20. a cincea – de sardonix, a șasea – de sardiu, a șaptea – de crisolit, a opta – de beril, a noua – de topaz, a zecea – de crisopraz, a unsprezecea – de iacint, a douăsprezecea – de ametist.

Citiți capitolul complet Apocalipsa 21