Vechiul Testament

Noul Testament

Apocalipsa 12:3-15 Noua Traducere în limba Română (NTR)

3. În cer s-a văzut un alt semn: iată că un balaur mare, roșu, cu șapte capete și zece coarne, având pe capete șapte diademe,

4. a târât cu coada lui a treia parte din stelele cerului și le-a aruncat pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii care urma să nască, pentru ca, atunci când copilul se va naște, să-l mănânce.

5. Ea a născut un fiu, un băiat, care are să conducă toate neamurile cu un sceptru de fier. Copilul ei a fost răpit la Dumnezeu, la tronul Său.

6. Iar femeia a fugit în deșert, unde avea un loc pregătit de Dumnezeu, pentru ca acolo să poată fi hrănită timp de o mie două sute șaizeci de zile.

7. În cer a avut loc un război. Mihail și îngerii lui s-au războit cu balaurul. Balaurul și îngerii lui s-au războit și ei,

8. dar nu au putut învinge și locul lor nu li s-a mai găsit în cer.

9. Marele balaur a fost aruncat, și anume șarpele cel vechi, numit diavolul și Satan, cel care înșală întreaga omenire, a fost aruncat pe pământ, iar împreună cu el au fost aruncați și îngerii lui.

10. Apoi am auzit în cer un glas puternic spunând: „Acum au venit mântuirea, puterea, Împărăția Dumnezeului nostru și autoritatea Cristosului Său, căci acuzatorul fraților noștri a fost aruncat, a fost aruncat cel care îi acuza înaintea Dumnezeului nostru zi și noapte.

11. Ei l-au învins prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor; ei nu și-au iubit viața, chiar până la moarte.

12. De aceea, bucurați-vă ceruri și voi, cei ce locuiți în ele! Vai de voi, pământ și mare, pentru că diavolul a coborât la voi cuprins de o mare furie, fiindcă știe că are puțin timp!“

13. Când balaurul a văzut că a fost aruncat pe pământ, a urmărit-o pe femeia care născuse băiatul.

14. Femeii i s-au dat două aripi mari de vultur, ca să zboare în deșert, în locul pregătit pentru ea, unde să fie hrănită o vreme, vremi și jumătatea unei vremi, departe de fața șarpelui.

15. Șarpele a aruncat din gura lui apă, ca un râu, după femeie, pentru ca s-o ducă râul,

Citiți capitolul complet Apocalipsa 12