Vechiul Testament

Noul Testament

Apocalipsa 1:11-18 Noua Traducere în limba Română (NTR)

11. care-mi spunea: „Scrie pe un sul ceea ce vezi și trimite-l celor șapte biserici: în Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodicea!“

12. M-am întors să văd ce glas vorbea cu mine; și când m-am întors, am văzut șapte sfeșnice de aur,

13. iar printre sfeșnice, pe „Cineva Care era ca un fiu al omului“. Era îmbrăcat într-o mantie care-I ajungea până la picioare și era încins la piept cu un brâu de aur.

14. Capul și părul Îi erau albe ca lâna albă sau ca zăpada, ochii Îi erau ca flacăra focului,

15. picioarele Îi erau ca bronzul încins, ars în cuptor, iar glasul Îi era asemenea vuietului unor ape mari.

16. În mâna dreaptă avea șapte stele, și din gură Îi ieșea o sabie ascuțită, cu două tăișuri. Fața Lui era ca soarele atunci când strălucește în toată puterea lui.

17. Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui, ca mort. El Și-a pus peste mine mâna dreaptă și mi-a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi și Cel De Pe Urmă,

18. Cel Viu! Am fost mort, dar iată că sunt viu în vecii vecilor! Eu am cheile morții și ale Locuinței Morților!

Citiți capitolul complet Apocalipsa 1