Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3

Vechiul Testament

Noul Testament

2 Tesaloniceni 1 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Pavel, Silvanus și Timotei, către biserica tesalonicenilor, care este în Dumnezeu, Tatăl nostru, și în Domnul Isus Cristos:

2. har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!

Mulțumiri și rugăciuni

3. Suntem datori să-I mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraților, cum se și cuvine, întrucât credința voastră crește foarte mult, și dragostea voastră unii față de alții sporește în fiecare dintre voi.

4. De aceea, noi înșine ne lăudăm cu voi în bisericile lui Dumnezeu, datorită răbdării și credinței voastre în toate persecuțiile și necazurile pe care le îndurați.

5. Aceasta este dovada faptului că judecata lui Dumnezeu este dreaptă, iar voi veți fi considerați vrednici de Împărăția lui Dumnezeu, pentru care și suferiți.

6. Este drept din partea lui Dumnezeu să aducă suferință peste cei care vă fac să suferiți

7. și să-i învioreze pe cei care suferă, – atât pe voi, cât și pe noi –, atunci când Se va arăta din cer Domnul Isus cu îngerii Lui puternici,

8. într-o flacără de foc, pentru a-i pedepsi pe cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu și pe cei care nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus.

9. Ei vor suferi pedeapsa distrugerii veșnice și vor fi despărțiți de prezența Domnului și de slava puterii Lui,

10. în ziua aceea, când El va veni să fie proslăvit de către sfinții Săi și admirat de către toți cei ce au crezut; căci mărturia noastră față de voi a fost crezută.

11. Tocmai de aceea ne rugăm întotdeauna pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă facă vrednici de chemarea Sa și, prin puterea Lui, să împlinească orice dorință bună a voastră și orice lucrare pornită din credință,

12. astfel încât Numele Domnului nostru Isus să fie proslăvit în voi, iar voi în El, după harul Dumnezeului nostru și al Domnului Isus Cristos.